Românce, reținute după descoperirea unor iguane rare într-un bagaj pe Aeroportul Heathrow

Românce, reținute după descoperirea unor iguane rare într-un bagaj pe Aeroportul Heathrow
Publicat: 04/02/2014, 17:33

Două românce au fost reținute de către poliție după ce oficiali de la Aeroportul Heathrow au găsit 13 iguane „incredibil de rare”, înfășurate în șosete, într-o valiză, în aeroport, relatează postul ITV News în pagina electronică.

Iguanele rare, originare din El Salvador, fiecare înfășurată într-un ciorap, au fost găsite într-un bagaj, provenind din Bahamas, de către ofițeri de vamă care efectuau verificări, luni. Una dintre cele 13 iguane nu a supraviețuit călătoriei, potrivit postului.

Cele două femei, în vârstă de 24 și 26 de ani, au fost arestate fiind suspectate de infracțiuni în domeniul importului, potrivit postului britanic.

„Această specie de iguană este extrem de rară. Ar mai exista numai câteva sute de exemplare”, a declarat Grant Miller, un oficial de rang înalt din cadrul serviciului vamal britanic. În opinia sa, este vorba despre o „captură importantă”.

„Având în vedere circumstanțele în care le-am găsit, pare incredibil că au supraviețuit aproape toate, cu excepția uneia, unui zbor atât de lung”, a adăugat el.

Oficialul a precizat că animalele erau dezhidratate și că au fost plasate sub supravegherea unui specialist.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Băsescu, previziuni pentru Capitală: Firea nu are nicio șansă
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×